Medicii din Târgu Mureș au realizat transplant în premieră națională

Medicii din Târgu Mureș au realizat transplant în premieră națională
Publicat: 02/08/2013, 15:46
Actualizat: 18/05/2015, 18:02

Medicii de la Clinica de Hematologie și Transplant Medular din Târgu Mureș au realizat, ieri, un transplant în premieră în țară: grefă pentru refacerea sistemului hematopoietic și imunitar al organismului.

Anunțul a fost făcut de șefului unității sanitare, prof. dr. Benedek Istvan, potrivit căruia grefa a fost transplantată de la un tânăr polonez la unul român, cu grupe sanguine diferite. Operația a fost posibilă cu ajutorul Registrului European de Transplant.

„Astăzi a fost o premieră națională, care constă în faptul că în sfârșit am ajuns ca din Registrul European de Transplant am reușit să aducem o grefă – deci mai mult decât celule stem, acele celule mezenchimale necesare pentru a reface sistemul hematopoietic și imunitar al organismului”, a declarat Benedek Istvan.

Pacientul român care a beneficiat de tratamentul în premieră este un tânăr de 19 ani din județul Harghita, care a fost diagnosticat cu aplazie medulară severă după ce, în urma unei extracții dentare, a sângerat mult timp.

În ceea ce privește donatorul, medicul a precizat că „este un lucru absolut deosebit că din Polonia găsim ajutor, unde se recoltează de la un donator măduvă. Nu este nedureros, trei zile probabil o să aibă dureri pentru că se ia din creastă, se face puncționarea crestei. Este bolnavul în anestezie generală, deci nu este o simplă recoltare de sânge”.

Potrivit doctorului Benedek Istvan, la Clinica de Hematologie și Transplant Medular din Târgu Mureș au fost realizate, începând din 2001, peste 320 de transplanturi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Simona Bucura-Oprescu, anunț important pentru pensionarii din România! Cine sunt seniorii care vor beneficia de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
EXCLUSIV! Feli Donose, confesiuni despre noul iubit: ”Mă bucură ceea ce trăiesc de o perioadă”
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
„Stratul D” al Pământului: O relicvă misterioasă la 3.000 de kilometri adâncime
×